20% pe LIVE
Ora
Cote
1.01
1000

Linkuri utile

Blog de Casă: Sculptorul care l-a înghețat pe Maradona

Blog de Casă: Sculptorul care l-a înghețat pe Maradona

Carlos Purroy a fost un fundaș ”civilizat” acum 40 de ani, în Segunda Division. 119 partide pentru Athletic Bilbao și Osasuna Pamplona. Astăzi este un reputat meșter în piatră și-n lemn.

Cătălin Oprișan

”Am fost 11 frați și prin venele tuturor a curs un filon artistic”, dă cep poveștii Carlos Purroy. 119 partide în Primera Division, la Athletic Bilbao ori Osasuna, în paralel cu ”Artele Aplicate”. De aceea, discuția despre fotbal are loc într-un atelier de sculptură.

”Când mă gândesc la copilărie, mereu mă văd desenând. La 10 ani, m-a lovit și microbul fotbalului”. A plecat la drum la CD Pamplona, o echipă ”istorică”, o grupare ”umană, foarte apropiată de copilași”, după cum istorisește. În 1975, la 18 ani, avea să dispute cu cei de aici finala campionatului Spaniei la tineret. Erau eliminați de Athletic, dar pasul spre fotbalul mare era făcut. Doi oameni i-au marcat cariera. Primul, Iñaki Saez, antrenorul de atunci. ”Cineva mi-a spus de tine, așa că am venit în Navarra să-l văd pe unicul fotbalist-artist din întreaga mea viață”, avea să-i mărturisească, într-o scrisoare, mai târziu. Al doilea, directorul sportiv de la club, Agustin Piru Gainza, al șaptelea jucător din istoria ”leilor” ca număr de partide disputate. ”M-a luat la o discuție între patru ochi și mi-a spus să nu uit niciodată că există viață după fotbal. Cuvintele lui mi-au rămas întipărite”.

Așa că în timp ce avea grijă de vedetele de acum 40 de ani din Primera Division, studia ”Artele Aplicate și Designul” la IADE. ”Clubul m-a ajutat enorm. Nu eram mulți, în acea perioadă, care să mergem la facultate, dar cei care o făceam beneficiam de tot sprijinul, moral și economic”
În 1980, a aterziat la Bilbao. Vestiar plin de vedete, de la Sarabia la Goikoetxea, de la Villar la Luis de la Fuente



Nu e trucaj. Carlos Purroy (dreapta) chiar așa juca!

Doi ani mai târziu, a ajuns la Pamplona, pentru a semna cu Osasuna pe patru ani. L-a dus la capăt. ”Fanii de aici erau senzaționali! Uneori simțeai că nu te poți opri din alergat, pentru că ei cântau tot timpul”. Peste decenii, în 2020, în amintirea celor vremuri, a mers la conducere pentru a o ruga ruga să-l lase să ridice o statuie cu prilejul centenarului. Așa a apărut ”Sentiment”, sigla echipei pe un braț al unui suporter, o lucrare de artă frumoasă.

La Pamplona a trăit momente magnifice. ”L-am ținut pe Maradona, în meciurile cu FC Barcelona. Acolo, pe stadionul lor, a fost singurul loc din lume în care m-am simțit mic, micuț precum o furnică”, își aducea aminte. A devenit titular, echipa a prins, pentru prima oară în istorie, o cupă europeană. Numai spanioli, plus un danez, Pedersen

”Pe atunci, fotbalul era altfel. Îmi aduc aminte că i-am făcut un marcaj câinesc unui atacant cunoscut. Nu s-a supărat nicio secundă, deși băgasem material, la intimidare. La finalul jocului, m-a felicitat, pentru că-l ținusem ca într-o menghină!”

În 1986, a trecut în liga secundă, la Logroñes. Păstrează și, azi, o poză înrămată, dintr-un duel cu Betis Sevilla: ”Priviți cum îl țineam pe marele Rafa Gordillo!”, zice. Acei ani, de pe gazon, i-a transformat în sursă de inspirație: ”Am învățat să improvizez când lucrurile nu funcționau normal. Multe dintre momentele carierei mele sportive au ajuns imortalizate în lemn ori piatră”.



Fotbalistul-sculptor și una dintre operele sale

După ce a terminat-o cu fotbalul, a trecut pe daltă. Avea 32 de ani. Niciodată nu s-a lăudat că a fost altfel. ”Am făcut o facultate, în paralel cu fotbalul. Pac, când am renunțat la sport, am schimbat macazul. Simplu, nu?”. A căutat mult să vadă dacă a avut deschizători de drumuri. A avut! Eduardo Chillida a apărat în poarta celor de la Real Sociedad un singur an, sezonul 1942-1943. ”A fost un sculptor mare”, povestește Purroy. Accidentat la un genunchi, Eduardo a fost nevoit să se apuce de altceva. ”Cred că ar fi vrut să mai joace. Eu am alergat atât cât a trebuit. Alții, din păcate, nu!”.La 65 de ani, fostul fotbalist care l-a ”înghețat” pe Maradona, continuă să viețuiască în atelier. ”Mă inspir din viață: tristețe, încăpățânare, bucurie”...

Sursă și credit foto
: ”El Pais”