Acolo, jos, în burta arenei construite prin ’41-’43, dar refăcută pentru Mundialul din 1978, are loc întâlnirea. Maradona e băgat la mijloc. Brian şi Freddie, la dreapta sa, Roger şi John, la stânga. Diego a primit o jachetă cu steagul Angliei, pe care o poartă, plus nişte beţe. Geniul Queen e cu un tricou cu „AFA” în piept. „Asociacion del Futbol Argentino”. Se trag câteva cadre. Doamne, ce imagini! Cinci legende la un loc. Peste ani, imaginile-s criticate. Diego se apără. „Malvinele nu erau, atunci, în război!”. „De unde era să ştie Queen că Diego avea să ne marcheze un gol cu mâna peste cinci ani?”.
Ne reîntoarcem.
Se muncește la ”Innuendo”, cel de-al 14-lea album de studio al trupei. Freddie Mercury știe că e bolnav de SIDA, dar n-a făcut anunțul oficial. Drama e cunoscută doar de câțiva prieteni și de băieți. Să nu ne ascundem! Puterile-l părăsesc, face eforturi uriașe să meargă. Uneori pare că a uitat și darul vorbirii. Brian May a scris ceva, John Deacon și Roger Taylor au tras ”baza” melodiei, dar cine e apt pentru vocea de pe ”The Show Must Go On?”. Freddie e ferm: facem melodia! May se retrage pentru câteva zile, ia pe cont propriu melodia. Scrie, taie, rescrie iar. Ascultă de sute de ori ”Canonul” lui Johann Pachelbel, care l-a avut drept elev pe marele Bach, și din care se mai inspiră, bagă și un ”falsetto”, apoi se prezintă cu bucata în fața lui Mercury. Problema nu e dacă-i miez, asta se poate simți, ci cine o va duce la capăt? Brian crede că i-a întrebat, până atunci, de zeci de ori pe băieți: ”Oare o va putea cânta? Și, dacă da, cât rău îi va face asta?”
Metaforele abundă în capodoperă. E plină de sensuri ascunse. Jim Hutton, partenerul său care i-a fost alături în ultimii șase ani de viață, spune că versurile refac la perfecțiune clipele de final ale solistului. ”Machiajul îmi poate juca feste, dar zâmbetul rămâne”. ”N-a vrut prefăcătorie, n-a vrut ca cineva să sufere în locul său. Era boala lui”.
Cum se știe, piesa n-are clip original. Starea de sănătate a lui Freddie nu permite turnarea unor imagini noi, așa că producătorii extrag secvențe video din ultimii 10 ani Queen. Le montează, le mixează.
În septembrie, în grădina vilei sale, Freddie e surprins de către paparazzi. Știe că sunt acolo, că-l fotografiază, dar de ce să se mai ascundă? E ultima imagine cu el în viață.
Câteva zile mai târziu...
Freddie se întoarce din Elveția, unde urma un tratament, pe 10 noiembrie 1991. A luat decizia de a opri medicamentația, vrea să apară în fața lumii să spună ce și cum. ”Făcuse toate aranjamentele, cred că simțea”..., are putere să mai spună asistentul său personal. Solistul și managerul trupei, Jim Beach, discută despre o posibilă dată. Jim trebuie să dea o fugă până în Statele Unite, așa că cei doi decid ca vineri, 22 noiembrie, de la ora locală 20.00, să se pritocească anunțul. Nimeni nu se gândește că momentul final e atât de aproape. ”Da, știam că nu va mai dura mult, medicul ne avertizase, dar”..., sunt vorbele lui ”Pheobe”.
După ce află că anunțul s-a propagat pe Mapamond, Freddie se găsește la primul etaj al vilei din Garden Lodge. Vrea să mai vadă, pentru ultima oară, câteva din operele de artă colecționate. Terry, bodyguardul și șoferul său, îl duce jos, dar acolo cere să meargă singur! Se învârte, puțin, prin Camera Japoneză, se odihnește acolo. ”Și-a adus aminte de modul în care a cumpărat câteva dintre ele. Era liniște. În afara lui, nimeni nu vorbea”.
E 18.30. 24.11.1991. Doctorul Atkinson fusese alături de al său pacient de la miezul zilei. Trecuseră mai bine de șase ore, trebuie să plece. Bolnavul suporta greu convulsiile. Nu mai putea vorbi, tremura tot. Pe la șapte seara dă să se ridice în picioare. Îi era frig, voia să-și pună ciorapii. David Clark, liderul trupei ”Dave Clark Five”, e singurul martor ocular. Își aduce aminte de ochii deschiși și de surâsul de pe buze.
Freddie Mercury pleacă pe 24 noiembrie 1991, la 45 de ani. Sunt 32 de ani de atunci!
Trec trei zile. O ceremonie scurtă, undeva puțin peste un sfert de oră, undeva, într-un cimitir din estul Londrei. Doi preoți parși, zoroaștrii, oficiază o slujbă în avestică, o limbă folosită cu două milenii în urmă. Tatăl, Bomi, mama, Jer, sora, Kașmira - sunt aproape. Nu-s coroane! Ba da, scuze, una singură! Cea adusă de Mary Austin moștenitoare, după litera testamentului, a jumătate din averea lui lui Freddie.
Conform tradiției, parșii lasă cadavrele pe sol, la voia vulturilor, care le devorează. Dar, la Londra există ”dezlegare” și pentru incinerare. La doi pași de cei adunați stă Elton John, singura vedetă prezentă la ceremonie. Preoții n-apucă să termine, când solistul ”Sacrifice” e deja plecat. Începuse să plângă, nu voia ca lumea să-l vadă astfel. Lăsase, acolo, un buchet imens, 100 de trandafiri roșii. La fel ca cel trimis de David Bowie...
14 persoane au acces în crematoriu. Celebrul ”Rollls Royce” al cântărețului duce siciriul. Ulterior, avea să fie vândut, la o licitație, contra a 100.000 de euro. Dacă n-ar fi fost al lui Mercury, suma nu sărea de 12.000. Omule, aici nu e loc de cancan, de ce bagi asta? Așa e, scuze!
Acolo, în capelă, Brian May apucă urna cu cenușă. Care trece, conform ultimei dorințe, la Mary. Așa scrie în testament: ”cea mai directă moștenitoare”, chiar dacă unii termeni par a nu avea grade de comparație.
”Lover of Life. Singer of Songs”
Brian May
Legendele prind a se țese. La început, zice-se că Mary a depozitat urna în casa lui Freddie, în faimoasa grădină japoneză. Dar Jim Hutton, cel care suferea cel mai mult, contraatacă: niciodată nu a ajuns sub cireș! Unde să fie? În Ibiza, pe mare, împrăștiată? La Montreux, Elveția, unde se află statuia sa? Ori în cripta familiei Bulsara, numele său, în cimitirul privat din Brookwood? Peste ani, fanii iscoditori, găsesc, în Kensal Green, la câțiva pași de crematoriul unde legenda fusese incinerată, o placă funerară simplă: ”În memoria lui Farrokh Bulsara. 5 septembrie 1946 – 24 noiembrie 1991. Pentru a fi alături de tine, cu toată dragostea, M.”
Ceva-i ciudat. După ”În loving memory”, textul trece în franceză. Ori se știe că asta e limba pe care Freddie și Mary o ignorau. Deci femeia a rămas să locuiască în casa din Lodge și, pentru că a dorit ca amintirea vedetei să-i stea aproape, l-a dus acolo. Numele real e trecut așa, pentru că puțini cunoșteau cine e domnul Bulsara. Într-o zi, placa dispare. Nu e furată... Doar că Mary se speriase de amploarea pe care o luaseră lucrurile. Freddie voia ceva liniștit, nu camere tv, ”liveuri” și zgomot.
Pare greu de crezut, dar ne lipsește de trei decenii și ceva. Cu câteva zile înainte de plecare, Freddie Mercury își trăsese aproape impresarul, pe Jim Beach: ”După ce mor, fă ce vrei cu moșternirea mea, dar nu mă transforma în ceva plictisitor!”
